ANESTEZIE și tratamente fără durere – PROMISIUNEA ECHIPEI CLINICII MAXILO IMPLANT

Pentru dr. Sebastian Popescu, fost cadru universitar în cadrul Catedrei de Anatomie, specializat în anatomia capului și gâtului și fiziologia aparatului dento-maxilar, managementul durerii reprezintă printre primele obiective la începutul efectuării planului de tratament.

Cunoscând perfect anatomia cavității bucale și regiunile adiacente, prin folosirea unui instrumentar special și cel mai eficient anestezic disponibil, experiența aceasta devine pentru pacient una surpinzătoare, în sensul bun al cuvântului, știind faptul că fiecare pacient are în antecedente cel puțin o experiență mai puțin plăcută, dacă nu cumva una de-a dreptul una traumatizantă. Tocmai de aceea, aceste noțiuni și deziderate au fost transmise întregului personal al clinicii MAXILO IMPLANT.

Cu ajutorul anesteziei dentare (anestezie locală, de diverse tipuri, efectuată în apropierea zonei unde se intervine sau tronculară periferică, mai aproape de rădăcina nervului care inervează regiunea respectivă) se pot efectua în deplină siguranța și confort pentru pacient manopere medicale precum tratamente endodontice, extracții dentare sau intervenții mai complexe din sfera implantologiei și chirurgiei orale, abilitatea personalului și cunoștințele fizio-anatomice asigurând o bună anestezie în teritoriul operat, chiar și în cazul intervențiilor de mai lungă durată.

Experiența personalului medical din cadrul Clinicii MAXILO IMPLANT este cea care face ca în timpul actului medical, dar și în zilele după terminarea manoperelor stomatologice sau chirurgicale, printr-o analgezie controlată medicamentos corespunzător, recuperarea pacientului să fie una rapidă și completă, cu o simptomatologie postoperatorie minimă.

Extrem de importantă este de asemenea pregătirea pacientului pentru fiecare etapă din cadrul planului de tratament, aceste sfaturi fiind primite în cadrul sedinței ce precede etapa efectivă de tratament stomatologic sau chirurgical, aceasta referindu-se la obiceiurile personale zilnice, la eventuala premedicație, unele restricții sau la evitarea consumului unor alimente sau băuturi.

Indiferent de dificultatea cazului, află cum poți beneficia în clinica noastră de tratamente chirurgicale, implantologice și protetice minim invazive, realizate prin manopere nedureroase la 0721 363 869.